București, oraș al parantezelor. De altfel, în toată lumea poți deschide câte o paranteză pe care apoi s-o închizi la loc, să cuprinzi în ea cine știe ce existență. Bucureștiul, însă, îmi este cel
ca dintr-o cârciumă,
unde lacrimile cad a deznădejde
pe mesele îmbibate cu alcool,
coboară în lume fulgii de zăpadă
s-or fi-mbătat, acolo sus, cu toții
privind în jos la lume?
văd fulgii
Vară vară primăvară
ne-ai adus ploaie în țară
și zilele-s ca niște nopți
mugur de soare dă de poți
vară vară primăvară
fă-mi din verdele tău scară
pân\' la soare să mă duc
mândrei raze să-i
pe arterele care pornesc de la inima mea
s-au așezat ciori
ca în tabloul cu pomi desfrunziți
din grădina Cișmigiu
pe care mi-aș dori să-l pictez
pentru că am o viziune
asupra lumii
dar
dedic aceste cuvinte placerii de a merge pe jos intr-o zi torida de mai - an 2003
pisica a inghitit canarul
canarul tocmai inghitise o musca
pe care eu omul
o savurasem impreuna cu ciorba de
Elenei
își sfâșie soarele ființa
în bandaj de căldură
peste trupul degerat
al pământului
și ca de Sfânt\' Andrei
firișoare alb-verzui
răsar din bobul mort
prin vată
din depărtări
de
(dedic aceste gânduri Elenei)
e ceva cu mersul ăsta pe sârmă
e ca împletitul unui șnur
cu ață roșie și albă
acolo sus
sprijinit între două particule de oxigen
emoția e aceeași cu
cea a
case peste case
oameni peste oameni
carne fără oase
fameni peste fameni
uși peste uși
ziduri peste ziduri
odăi cu păpuși
riduri peste riduri
vânturi peste vânturi
toți peste toți
viață
Astăzi am fost ecologist,
luna mi-a mulțumit,
soarele mi-a făgăduit
și iarba m-a încoronat,
m-a pus rege peste broaște.
Astăzi am salvat, poate,
o generație de broscuțe
amenințate cu
Dumnezeu întru început
Cerul și pământul L-au făcut
Și de-ntuneric era materia plină
Până s-a zis și a fost lumină
Și a fost zi și a fost noapte
Lumină și-ntuneric peste toate
Și s-au făcut
să aluneci într-o capcană de suflete
într-un cub de gheață
pe care să-l lovească
cu dalta
două mâini dibace
până când obțin un câine
iar tu
să-ți dorești doar
să latri
să muști
să îți
uitate s-au făcut
focurile Sodomei și Gomorei
și nici cenușa lor de-acum
nu mai răzbate văzduhul
purtată de vântul Dreptății
atât de mult uitate
că însăși ființa s-a golit
lăsând loc
Trecut-au zilele de aur
cu mii de războinici
căzând pentru pace
o odihnă de gheață
tulburată doar de ploaie
o ploaie de timp
un timp ce-a căzut
peste viața lumii de verde
de roșu de galben
pe treptele lumii
privind lacul cu pesti inghetati
intr-o lumina difuza
ma incalzesc
si lumea ca un fulg de zapada
pe care o tin in mana
se topeste
dar transformandu-se
naste o noua forma
un
un nou cantec
se agata disperat de existenta
intr-o partitura de ne-nteles
a unui anotimp blamat
sa-si planga soarta
iar si iar
an de an
strop cu strop
nota cu nota
fiinta firava si
asemenea lui Narcis
ma inec in mine
intr-un tablou de anotimp
cand toate se aud crescand
pasii-mi cresc odata cu iarba
care cu verdele ei crud
parfumeaza aerul destul de poluat
al capitalei
Doamne...
...din versuri de ai fi zidit
faptura mea intreaga
in rime eu te-as fi iubit
cu mine viata-ntreaga
caci cantul emanat in univers
ar fi nascut planete
lumile in
du-ma vantule departe
la mandra-mi stand pe spate
si lasa-ma usor spre ea
sa tulbur cu iubirea mea
fiinta ei de ape
iar tu pamant nu te-ntrista
primeste-n dar sudoarea
cazuta din extaz de
si cand iubesc simt timpi alerti
un stil vivace rabufneste-n vene
note rauresc din talpi pana la gene
franturi din muzica vechilor celti
o! asculta muzica iubito
eu si tu
prima si ultima nota
as masura distanta,
necuprinsa prapastie
dintre raiul regasirii
si iadul sentimentelor,
in timp.
timpul, atletul desavarsit,
l-as opri intr-o singura clipa,
iar aceasta as aseza-o,
printre