Timpul care trece prea repede
Copaci fără frunze în toamna târzie
Iubita în calde cearșafuri albe
Apa mării pe trupuri și nisipuri fierbinți.
Timpul care stă-n loc și nu trece
Sărutul dintâi
Unde am fost și de când nu am mai văzut lumina?
De cine trebuie să mă feresc și până când?
Oare voi putea s-arunc pe viață vina,
Pentru moartea mea trăită pe pământ?
Ce stea îmi luminează calea
O noapte în care se scurg veștile zilei
A venit odată cu râul pe care plutește luntrea
Portul se-nchide și cheiul rămâne gol în umbră
O sticlă goală de bere pe cimentul rece și umed...
Urletul
E nopte și totul a fost zdruncinat,
Ca o castană rămasă în coaja țepoasă
Apare pe prispă privind curioasă
A trecut ploaia și totul e mai curat.
Fulgere ascuțite se aprind în zare
Ochiul vioi
