E nopte și totul a fost zdruncinat,
Ca o castană rămasă în coaja țepoasă
Apare pe prispă privind curioasă
A trecut ploaia și totul e mai curat.
Fulgere ascuțite se aprind în zare
Ochiul vioi
Unde am fost și de când nu am mai văzut lumina?
De cine trebuie să mă feresc și până când?
Oare voi putea s-arunc pe viață vina,
Pentru moartea mea trăită pe pământ?
Ce stea îmi luminează calea
Timpul care trece prea repede
Copaci fără frunze în toamna târzie
Iubita în calde cearșafuri albe
Apa mării pe trupuri și nisipuri fierbinți.
Timpul care stă-n loc și nu trece
Sărutul dintâi
O noapte în care se scurg veștile zilei
A venit odată cu râul pe care plutește luntrea
Portul se-nchide și cheiul rămâne gol în umbră
O sticlă goală de bere pe cimentul rece și umed...
Urletul
