Poezii

E nopte și totul a fost zdruncinat, Ca o castană rămasă în coaja țepoasă Apare pe prispă privind curioasă A trecut ploaia și totul e mai curat. Fulgere ascuțite se aprind în zare Ochiul vioi

Unde am fost și de când nu am mai văzut lumina? De cine trebuie să mă feresc și până când? Oare voi putea s-arunc pe viață vina, Pentru moartea mea trăită pe pământ? Ce stea îmi luminează calea

Timpul care trece prea repede Copaci fără frunze în toamna târzie Iubita în calde cearșafuri albe Apa mării pe trupuri și nisipuri fierbinți. Timpul care stă-n loc și nu trece Sărutul dintâi

O noapte în care se scurg veștile zilei A venit odată cu râul pe care plutește luntrea Portul se-nchide și cheiul rămâne gol în umbră O sticlă goală de bere pe cimentul rece și umed... Urletul