E soare afară, cu iz de primăvară,
Din zori de zi îmi mângâie obrazul,
Se simte viața cum rupe iar zăgazu,
Și-ncet natura reinvie iară.
E soare drag si viața ma inundă,
Cu dulcele-i parfum
Iată că e iarnă, frigul s-a lăsat,
Rușii nu se-ndură, gazul l-au taiat,
Și-au făcut din asta chiar un obicei,
Să ne-arate nouă ce potenți sunt ei,
Putin le arată... turu-acum la toti,
Iubirea n-are varstă
(Dedicata sotiei mele!)
Iubirea e parfumul ce îți patrunde-n minte,
Și simți cum te cuprinde, ușor de subțiori,
E-o boare-nmiresmată, deasupra de cuvinte,
Simțind cum te
De când ne naștem pe pământ,
Am învățat că nu e greu,
Să spunem tare sau în gând,
“Inger, îngerașul meu“
Ei ne transmit fără să știm,
Din bunatatea lor cerească,
Și ne învață să iubim,
În
[i]“Afară ninge liniștit
Și-n casă arde focul
Iar noi pe lânga mama stând
Demult uitarăm jocul.
In casă patul e făcut
Dar cine să se culce
Când mama spune de Iisus
Cu glas duios și
Foaie verde, rostopasca,
Am trait s-o vad si p-asta,
Unii vor sa cerceteze,
Domnului, nescrisa lege.
El noua ne-a zis asa :
\"Crede si nu cerceta\"
Ce veti face mai savanti,
Cat o sa mai
Hai nițel să ne distrăm
Și-n campanie să intrăm.
Uninominalul vine,
Ia m-alegeți și pe mine,
Să ajung om mare-n stat,
La guvern sa fiu curtat,
Iarăși cine m-o susține,
Vine-n echipa la
Primăvara pe uliță...
A-nceput cu-n ghiocel,
Străduindu-se s-apară,
Prin zăpadă, vai de el,
Și pe gerul de afară.
Pe cer soarele zâmbind,
Zambiluței, parfumată,
Toți în cor acum
Astenii de primăvară
Sătui de iarna grea și rece,
Vrem primăvara înapoi,
Dar timpul ăsta greu mai trece,
Dând astenia peste noi.
Ne prinde-asa o moleșală,
Vecină cu melancolia,
La unii, se
In viață mereu încercăm,
Vorbind ales, ne complicăm,
Și vrem să facem cunoscut,
Doar simple gânduri.
De vrei să-i spui că o iubești,
Tu nu ști cum, te fâstâcești,
Cătând cuvinte ca sa-i
Oh! Adame ce grea cruce,
Ai ales în spate a duce!
Ochiul Evei nu te scapă
Nici când vei ajunge-n groapa!
si nici dupa nu scapi.....
Vai Adame, ce te-asteapta,
Si cand o s-ajungi in