Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Scrum VI

1 min lectură·
Mediu
Dimineața soarele e apocalipsa
mă întorc pe șosele
strig disperat: „n-aveți un ban? Îmi mor copiii de foame!”
mă întind noaptea târziu lângă soție
mă pliez precum coada sirenei
numai pieptul meu în contact cu aripile ei de înger
îmi dau de știre că sunt om – nimic altceva.
picioarele mele înghețate n-au treabă
după după ce totul totul a fost spus
pe ziua aceea
am numărat arginții soioși ai trădării.
am aflat că sunt destul de bogat pentru ziua aceea.
Așa cum nu poți opri o mașină ce huruie în noapte –
așa să fie trupul ei.
adormit – trupul gabriellei e o biblie șoptită pe furiș.
cu picioare înghețate nu poți pleca undeva.
Magdalena aceea cu părul ei cu tot
a fost posibilă doar pentru unul.
eu trebuie să-mi povestesc povestea prin baruri
să spun cum e când ai picioare înghețate, copii și probleme.
023424
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
146
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Stefan Doru Dancus. “Scrum VI.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-doru-dancus/poezie/1730670/scrum-vi

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ioan-mircea-popoviciIP
Ioan-Mircea Popovici
Intre valuri si maluri, in ecou vreau sa zic/ fosneste-n nelinisti un plop din portic/ Intre soapte si fosnet, in cuvinte amare/ in nodul clepsidrei se naste o mare (de cuvinte)...

le recunosti... sunt cuvintele tale... astea au ajuns la mine, pe Stardela Vantului. S-au asezat la umbra gandului marturisit si eu le-am iubit... Scrumul tau e din Miere si Scrum... in curand, toate-si vor gasi Drum...

am numărat arginții soioși ai trădării.
am aflat că sunt destul de bogat pentru ziua aceea.
.................................................
Vine vremea să mă gîndesc și la ea
- sclava insomniilor mele.
în pustie s-au dus iubirea arginții și gloria.
nu pot fi poetul mare și genial.............

Astazi, la Iasi, din Casa Pogor, se va gasi cineva sa-ti auda tacerea
0
@calin-samarghitanCS
Călin Sămărghițan
Scrumurile lui Dăncuș sunt anevoie digerabile. Greu se apropie comentatorii. Ai spune că cenușa va fi ușor de dat deoparte, și că o să vezi. Dar nu e așa. \"Scrumul\" lui Dăncuș nu e simplu și nu e ușor. Nu e praf în ochi. Formele înseși ale poemelor intră greu în capetele noastre, și vin întotdeauna din niște mult alambicate labirinturi lăuntrice. Așa vede el lumea, oameni debusolați printre \"enorme piane gravide\". Cafeaua e \"invalidă\", geamul maltratează stele polare, \"Scrum IV\" încheindu-se cu o imperioasă nevoie de a te spăla pe mâini de toate acestea.

Prin \"scrum\", prin \"praf și pulbere\" autorul încearcă o depășire a condiției umane, acompaniată totodată și de o deplângere a ei. E o omenire care abia așteaptă duminica pentru o nouă văitare. Cuvintele lui sunt mici, sunt \"furnici\", el e un \"cerșetor sărac\", singurul astfel. Viziunile lui sunt fără excepție apocaliptice. Există în textele sale un sfârșit perpetuu al lumii, iar re-facerea ei parcă nu se încheagă nicicum. Ca o soluție apare povestirea aceleași povești, mereu și mereu de la capăt, \"după după ce totul totul a fost spus\", iar și iar aceeași poveste. De parcă nu mai poți să ieși din scrumul ăsta al lui Dăncuș.

Și suntem la al șaselea strat.
0