Poezie
Lacrimă de 8 Martie
1 min lectură·
Mediu
Zaruri șase-șase trec înspre Golgota
Semnelor de ceață dându-le dolari
Incorecte faruri luminează grota
Colcăind de târfe veșnic fete mari
Între sâni au paturi de mitralieră
Se topesc nebune armele-n călduri
Tremură de silă fetele de seră
Deocamdată n-are rost să le mai furi
Deocamdată târfa a oprit războiul
Dezertând, soldații au iubit-o crud
Comandantul oștii joacă tontoroiul
Pe o jumătate magică de nud
Geamurile țăndări libertăți oferă
Muzicanții cântă despre afonii
Se topește încă o mitralieră
Pe câmpia arsă-a sânilor dintâi
Am parcurs nesigur câmpul de bătaie
Armele-n rugină rătăceau deja
Pe-un morman de săbii – putrezind în ploaie
Iubea moartea târfa și iubita mea
Zaruri șase-șase convergeau spasmodic
Fetele de seră abdicau la rol
Totul era tragic – totul era logic
Numai lângă tâmplă am simțit un gol
În imensa pace semănam ruină
Un pistol organic mai funcționa
Și-am murit deodată fără nici o vină
Lângă târfa lumii și iubita mea
001.796
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Stefan Doru Dancus
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 153
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Stefan Doru Dancus. “Lacrimă de 8 Martie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-doru-dancus/poezie/13932005/lacrima-de-8-martieComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
