Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Concubinaj

2 min lectură·
Mediu
o să ajungem cu toții pictați pe biserici,
mâzgăliți rapid prin
w.c.-uri publice, o să fim ușor de recunoscut, uite-i,
o să strige căutătorii de muzee.
(eu să simt înflorindu-mi în ochi volții
bezmetici ai reflectoarelor, apoi căzând petală cu petală
pe cimentul plin de mulțimi vide).
- iată de ce te-am mințit -
cu gesturi marțiale voi îndesa în sacoșă putoarea unui
batalion de soldați, crima, pedeapsa,
adulterul, îngerul, plasma
din care este făcută lumea
și pe urmă calendarul, bălegaul limbilor pământului
foșgăitul hematiilor din orbitele mele țăndări
și iar: bâtele, ciorile, scursorile nopților altora
portocaliul păcatului meu
- mai e un loc pentru Tine – mai repede
o să fim cuminți, cocotele, bișnițarii, cerșetorii,
gerdienii publici, guvernanții, mămicile, țiganii
vom fi prudenți nu te vom deranja Doamne.
unii își nituiesc deja vocalele, își pun chiar lacăte
chinezești pe corzile vocale
alții își admiră viitoarele țâșniri ca din pușcă
ce lume frumoasă miraculoasă
registratorii aprind focuri pentru ca aterizarea istoriei
să fie perfectă, suntem aici Doamne, suntem toți,
suntem cuminți,
n-a mai rămas nici o vitrină întreagă. suntem gata.
suntem buni de prăsilă. ne-am depus la bănci toată
biata noastră trădare
răstignește-ne Doamne
e liniște ca-ntr-o lentilă
se aud scufundându-se în cel mai abject ghetou
al acestui moment epocal –
peninsulele împotrivirii mele
și înnebunesc
înnebuniți
înnebunim
033300
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
218
Citire
2 min
Versuri
38
Actualizat

Cum sa citezi

Stefan Doru Dancus. “Concubinaj.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-doru-dancus/poezie/13916426/concubinaj

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@aurel-sibiceanuASAurel Sibiceanu
\"E liniște ca-ntr-o lentilă\"

...și suntem sufocați de praful
Fratelui Benedict Spinoza,
cel care a șlefuit-o
să putem arunca o privire lăuntrică.

Certarea ta este frumoasă, profetică aproape,
tristă...

Sunt lângă tine, Ștefane,
lângă omul care \"are mereu puterea
să o ia mereu de la capăt.\"

0
@stefan-doru-dancusSDStefan Doru Dancus
Multam de trecere si de ganduri. Tinem legatura.
Dancus
0
@mihai-traistaMTmihai traista
că v-am descoperit, cu atât mai mult, că faceți parte din pleiada poeților maramureșeni, atât de dragi mie.
Sper că voi reuși să citesc romanul dumneavoastră.
Cu multă stimă!
0