pentru pahare și timp

impresii ascuțite, o croșetare a posibilului și imposibilului finalizată printr-un înot simpatic

mă bucură trecerea ta. cât despre înot, da, mă simt excelent în astfel de situații
seară bună

... si cand vorbesc de timp, iau un pahar plin ochi cu un dulce-amar si dupa ce-l golesc de amintiri, in sorbituri mici, prelungite, ca o numarare leeeeeentaaaa de genul uuuuuuuuuuuuuuunnnn...u, dupa care las paharul pe tabla de sah a lui da si nu... si-l astept pe doi peste care sari tu... eu nu sar... bine. nu-ti mai povestesc. m-am oprit sa-ti spun ca si mie \"îmi pare bine că
oamenii sunt de două feluri
pentru a putea fi singuri...\" si eu \"o să mă trezesc
și o să mușc din măr până ce\" o sa-mi dau seama ca de fapt e vorba de principiul lui Cantor al intervalelor imbratisate... si singuratatile nu-s doar de doua feluri ci-i vorba de-o putere a continuului, dar si asta, doar dupa ce ai muscat din mar...

eu vorbesc de timp pentru a anula principiile si regulile aberante, a inota poate ca duce undeva dar cu siguranta trece prin orizontul umerilor nostri.
multumesc de trecere si de citire
cu stima

Eu as renunta la primele 3 versuri. Acest gen de experimente nu te definesc si, la citire, se simte grefarea acestui \"insert\" din katya kelaro.

Pt mine poezia \"alexanderului\" incepe de aici: \"din când în când/ impresii ascuțite/ trezesc perdelele din cretă\". In primul rand datorita ingeniozitatii verbului a trezi. Nu este vorba de franjurarea pedelelor cu o lama taioasa (ranirea impresiilor) si nici de zgarierea unui material prin definitie friabil (creta). Dimpotriva, aici nu curg pulberi irosite, ci este prezentata o adiere revigoranta care acorda gratia unei insufletiri respectivelor falduri; acelor impresii speciale (pe care fiecare le avem intr-un anumit stoc) a caror acuitate si persistenta se mentine, si ea, treaza :)

La fel merita eliminat si pasajul cu oamenii fiindca aluneca in derizoriu; toata lumea stie continuarea \"...felul unu si felul doi\".

\"pana ce voi inota in samburi\" aduce o complexitate nefortata; un singur mar ofera, cui stie sa muste asemeni tie, atatea oceanuri.

ai dreptate, și mie îmi mușca rău simțurile acel dalmațian, dar l-am lăsat ca experiment. departe de mine katya. adierea aceea este acolo, dar mă întristează ca au văzut-o puțini. desigur că nu e vina mea.
mulțumesc

Fără să-ți spun o mie de vorbe, ultimul vers din punctul meu de vedere e pozie adevărată iar legat de oamenii sunt de două feluri sunt de aceeași părere cu traian .
Aprecierile mele

Poezie.

Poate ca trebuie din cand in cand sa inotam in sistola poeziei si abia atunci vom vedea pestii promisi impreuna muscand din merele cazute rosii