echilibru

În ultimul timp tot mai mulți agoni împroașcă cu „mâini” din textele lor, chiar și subsemnatul, dacă stau bine și mă gândesc. Care o fi explicația!? Eu unul am propus-o într-un comentariu cu „Nokia-connecting people”, deși, simboul mâinii cu greu poate fi rupt de conotația-i masturbatorie (întâlnită la mulți alții, mă rog, iarăși mă apucase digresiunea mea cornică:)...
Un text din care rămân cu niște dureri enervant de frumoase aduse din timpul unui schelet peste care mai crește „păr și zile” (mă gândeam ce făceau unghiile?!?!), iar veioza solstițiară împarte ciocănituri de lacrimi printre spițe de biciclete înalte cât balamalele unei icoane.

Frumos!!!!

Cu drag,
Constantin

P.S. „să până unde mă va urma” mă întreb dacă omiterea lui „văd” a fost deliberată?!?:) Oricum, efectul eliptic își spune cuvântul, cum ar fi, deci, să lași așa?!?!

nu mă interesează conotațiile mâinii, oricum eu nu am urmărit evoluția acestiu cuvânt pe agonia.
mulțumesc de comentariu, am pus cuvântul lipsă nu cred că avea efect fără el oricum mulțumesc de observație.
numai bine

un poem bun, imagini limpezi, se observa pe tot parcursul versurilor acest \"echilibru\" intre azi si maine, intre maine si viitor/timp. armonie intre suflet, imagini, timp. o zvacnire retinuta spre inalt, dragoste. mi-a placut. am retinut \"eu ciocan in lacrimile ei\"..\"balamalele au secretat propria ungere/ mainile ii erau foarte lungi/ departe chiar\"...\"doar ea stinge veioza pe furtuna\". drag, bia

imaginile le-ai văzut frumos și bine.ca de obicei.mâinile acelea lungi vin cumva spre mine, de fapt revin în mod regulat din timp în timp.nu am avut timp să mulțumesc așa cum se cuvine dar știe singură
mulțumesc de ochii tăi mereu prezenți în poezia mea
zi frumoasă să ai

O poezie extraordinară, în care toate cuvintele se imbină, formând un univers lăuntric demn de a fi luat in seamnă de către visătorii acestei lumi.

această dilatare a dimensiunilor naște prin rezonanță sentimentul dilatării lucrurilor, spațiului locuit. De asemeni fluidul este modelat să capete duritate, capacitatea de a fi ciocănit. Simbolul nașterii e legat sugestiv de cel al punții și al urmării. Toate aceste alungiri, schimbări de stare, punți, ce susțin lirismul deschid orizontul faptului de a fi plecând de la istoricitatea ființei privite \"în icoana primei deschideri\", istoricitatea reflecției asupra ei, cum ar spune Heidegger: \"mâinile îi erau foarte lungi/departe chiar/miroseau a timp/de atunci mi-au crescut păr și zile\". Punerea în criză sugerată de furtună dă luminările finale, trimițând spre o paradigmatică \"ea\". Este, am putea spune, alteritatea complementară eului liric, centru de semnificații în jurul căruia se înfășoară parcursul poetic, partener al iubirii ori simțire lirică. De aici senzația de echilibru pe care o surprinde titlul, un echilibru al unei stări în dinamica temporalității.

typo: propia

florin, icoana primei deschideri ... dă mereu valori mari acelei persoane.mâinile trec peste ani și mă vor mângâia pe tâmple și pe ochi în acel parc...oarecum
mulțumesc