dacă nu mai poți este la ușă un urs polar

un text foarte tensionat. nu spun ca ma deranjeaza in vreun fel. ba dimpotriva. spun ca are energie poemul acesta.

nu prea imi plac urmatoarele versuri:

aripi cu penseta
de pe spatele tău în formă de bici


până se acoperă
tăcerea

dar e o chestiune de gust. nu am, oricum, solutii.

spatele tău în forma de săgeată, găsesc original, de altfel și ideea din strofa
a 2-a, smulgerea aripilor cu penseta este interesantă. insă eu am o problemă la \"până se acoperă tăcerea\", aș vrea să se acopere altceva, nu tăcerea, poate te mai gândești la ceva necruțător, ceva care să nu obstrucționeze radical, lasă loc măcar de-o respirație, de-o apnee....\"cărămidă cu cărămidă până cade prima zăpadă\"
mcm

Nu-mi place “usa un urs”, este posibil sa fi mers pe un efect, o figura de stil - nu-mi amintesc cum se numea. Mai scot un cuvant si am asa “nu_usa_un_urs”. Suna interesant. Nu e nevoie de haine de iarna pentru o idee. Ti-a iesit. O constructie simpla, “caramida cu caramida” (mai degraba “caramida peste caramida – iar ai ca-cu-ca) pentru taceri mai mari sau mai mici.
Mai trec,
Sergiu Stanciu