pun punctul pe i și îl înconjur chiar de trei ori (nu contează numărul să fie cifră magică)

am păstrat pentru ziua de azi în cochilia mea:
,,avem nevoie de melci
ca să ne aducă aminte de lumina interioară,,
,,îmi spun adesea
/momentele de visat trebuiesc pândite pescărește/.cu aceeși sinceritate,

prima strofa deosebita, mi-a placut ca ai ales si culoare verde la subtitlu. finalul e comod, mai apropiat de pamant/real, dar e bine si asa. bia

cezara, iti multumesc de citire. o zi buna sa ai
crisitna, culoarea verde nu este intamplatoare, ca si pieptul. iar finalul, este doar punctul pe i, de aceea e pamant si real

iar finalul este doar punctul pe i

Ștefane, tu ești un poet, și încă unul bun.
Poeziile tale sunt publicabile oriunde în țară, în antologii sau reviste literare.
Și, totuși, citindu-ți textele din ultima perioadă nu reușesc să scap de supăratoarea impresie de lectură cum că există în stilul tău o predilecție pentru metafora \"căutată\", spre \"aranjarea\", \"dichisirea\", \"cosmetizarea\" imaginilor.
Asta îmi lasă un gust de artificial, de scriitură cu gândul la cititor, de mulare instinctivă a eului liric pe așteptările publicului.
Nu te simt pe tine după perdelele stilistice ale acestui text, nu omul cu cod numeric personal, ci acel eu liric, viu, animat de stări, presentimente, estezii, izbit de toate laturile lumii.
Parcă poemele tale din ultima perioadă ar fi un \"joc cu mărgele de sticlă\", un puzzle de abstracțiuni, un vitraliu de simboluri. Nici măcar contemplare implicată a spectacolului lumii, ci un fel de colaj cu pietricele și texturi colorate: melci, icoană, ploaie, sete, etc.
Nu cred că e de ajuns să te sprijini pe pura sugestivitate a cuvântului rupt de context și inserat în tropi inediți.
Cred că lipsește acea asumare a ideilor pe care o dorea Ianuș. O viziune consistentă asupra lumii, care să mă facă pe mine, lectorul, să exclam: \"da, iată, cum privește Ștefan Ciobanu lumea, e într-adevăr un unghi de percepere nou, o topografie lirică originală!\".
Nu știu în ce măsură m-am făcut înțeles. Călinescu spunea: poezia lasă impresia că ar comunica lucruri importante, deși nu o face. Aici nu simt nici măcar aceasta. Mi se pare o camuflare a lui Ștefan, demiurgul poietic, îndărătul unei cortine de cuvinte.
Or, melci, ploaie verticală, pândă pescărească, toate astea sunt frumoase în sine, însă eu aștept să fac cunoștință cu Ștefan, nu cu un eu impersonal care construiește ludic lego-uri de cuvinte pestrițe și șlefuite.
Îți doresc inspirație (și să nu te superi pe mine, ceea ce zic se poate să nu fie adevărul ultim, însă așa percep eu lirica ta de o vreme).

Am aruncat undița în iazul poeziei plin de pești mari cu aripioare de versuri și am prins “momentele de visat” transpuse într-o creație prin care plouă vertical cu imagini și metafore inedite.
Te invidiez puțin pentru stil.

anghel, cum sa ma supar. nu ma supar dar era mai frumos sa imi zici in fata ca poezia ti-se pare fortata. te-ai lungit prea mult ca sa imi zici ca tu nu ma simti pe mine. eu iti raspund ca tu nici nu ma cunosti, de aceea cred ca ti se par poeziile ca ne vorbind despre mine. si pana la urma poezia nu trebuie sa fie viata autorului pusa la citit. ar fi risipa. oricum multumesc de trecere, si sa stii ca ultimile poezii au ceva aparte in ele dar sunt tot eu acolo pentru cei ce ma cunosc.
razvan, nu trebuie sa ma invidiezi. stilul tau este si el unic. eu nu sunt bun de invidiat
seara buna

©2007 ~wuwejo

ca bine zici:)