Poezie
iubirea mea este formidabilă
2 min lectură·
Mediu
se trezește dimineața și mă sărută pe un loc gol de pe trup
face dragoste cu zvâcnirile mele apoi se duce la duș
pregătește micul dejun și continuă tot ritualul dimineții
chiar dacă peste noapte un cutremur ne-ar
îngropa în pereți și oameni
ar face toate cele de mai sus chiar dacă ar exista lumea de apoi
și creștinii ar fi cei care ar destupa șampanii
stropind crucea cu sânge înghețat pe trupul de bărbat
sau evreii ar ieși din pământ acoperiți cu viermi din aur
sau mahomedanii ar trage rafale găurind curcubeiele cântătoare
iubirea mea ar trece printre ei cu gândul la mine
și la cina de mai târziu
< s-ar duce la job chiar dacă nu ar exista nimic din toate astea
mi-ar da sms din fața blocului
iubi vezi ca e frig afară foarte frig
ia ceva mai gros pe tine sau rămâi în casă
nu s-a luminat încă deși ar fi trebuit
cred că o să plouă zdravăn
îmi e rău poate sunt gravidă
nu se aude nici măcar un zgomot de frunză
parcă am ajuns într-o ghenă
ceva cleios s-a așezat pe străzi în aer și pe față
mi-am uitat batista la bunici
apoi ar urma niște cuvinte ca ale une persoane
lovite de avc cuvinte care ar rămâne
pe ecranul telefonului aflat lângă mine
până la sfârșitul trupului

043.092
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ștefan ciobanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 204
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
ștefan ciobanu. “iubirea mea este formidabilă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-ciobanu/poezie/14072979/iubirea-mea-este-formidabilaComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
concluzia comentariului tau se potriveste cu ce am vrut sa spun in poe. multumesc de semn
0
Distincție acordată
-un poem cu multe zvâcniri sufletesti minunate ,care ne poarta pe aripile lor "cuvântatoare"
-uneori se simte "controlul" prea apasat ,elaborat care duce la versuri inutile care sunt un fel de zgura pe partea nobila si inspirata a "temei" sentimentale
-nu-si au rost ,ori sunt tratate ,expediate prea repede aceste versuri care ar putea constitui tema altui poem complex:
"și creștinii ar fi cei care ar destupa șampanii(atentie :la unii crestini alcoolul e interzis ..;)
stropind crucea cu sânge înghețat pe trupul de bărbat
sau evreii ar ieși din pământ acoperiți cu viermi din aur(MACABRA IDEE)
sau mahomedanii ar trage rafale găurind curcubeiele cântătoare"(nu toti sunt belicosi)
aceste flashuri,scrise în italice ,desi sunt deja un procedeu cunoscut ,duc la un suflet efervescent,hipersensibil ,este o declaratie indirecta de dragoste "antologica" ,splendida ... a ramas în mine mult timp si mi-am zis :nu se poate sa nu o spui negru pe alb ...

alb pe negru multumesc pentru oprire si asezarea, atat de delicata, a stelei galbene.
0

Ceva cleios s-a așezat pe străzi, în aer și pe față, poate că este substanța căldurii amestecată cu ceea ce se prelinge din excrescențele invizibile ale aerului.
Când iubirea întâlnește sfârșitul trupului, sare în alt corp, pe care îl posedă fără ca acesta să vrea.