Poezie
dimineți de rezervă
2 min lectură·
Mediu
nu știu dacă ați observat
dar este o stranie întunecare în diminețile de primăvară
cerul și natura împrumută o culoare aparte ca de regăsire după ani și ani
ai senzația că oricând poți întâlni pe cineva
chiar dacă acea persoană este moartă
din parc se vede cel mai bine intersecția
un autobuz face dreapta larg înclinându-se
bufnește de parcă ar avea pe undeva niște buze
merg nici grăbit nici gânditor în urma unui porumbel care pentru a se deplasa
lovește aerul ca o ciocănitoare
îmi văd chipul într-o baltă în timp ce o sar
pantofii pătați în vârf fac zgomot specific
lipsit de ecoul nopții
la capătul aleii se sărută doi în afișul unei reclame
dau bună ziua unei colege pe care o văd doar la cantină
în mers i se dă puțin părul la o parte de pe umăr
și îi observ breteaua de la bluză
cerul senin din jur nu poate opri câteva picături
să mă lovească
mai e puțin și zebra pentru pietoni se termină
acum ar fi momentul să mă apuce cineva de mână
crengile încă goale ale copacilor încep să prindă culoare
printre ele caravane de nori
urc primele trepte
uite ceasul din hol ca o boală a zidului
de la o vreme clipa durează din ce în ce mai puțin
chiar dacă merg înainte spre biroul de la etaj
știu sigur că am întors nervos spatele
și am fugit spre gaura neagră care m-a urmărit în tot acest timp
035547
0
Frumos și profund,dar atât de mișcător la sfârșit,când teama era chiar umbra noastră.