pelerinaj prin căderi

până dimineață mai este o viață de om
din calorifer ies aburi
privesc strada cu ochii mei din gurile de canal
știu că
dacă aș uni cu o linie toate luminile de la ferestrele din jur
te-aș putea desena citind pe o bancă din parc
așa cum îți place acum mai mult ca niciodată

durerile mele stau înghețate pe masă în culorile lor
ca niște fructe într-o pictură naivă

iau taxiul prin propriul sânge
roțile aruncă stropi ca niște lacrimi
în drumurile mele de la un simț la altul
se oprește la toate semafoarele la toate barierele cu sunete stridente
băi boule! mă trezesc din somn țipând
dar strigătul meu nu face decât să sperie niște păsări din copacii
care îți înconjoară banca pe care citești

șoferul dă din umeri cum dau îngerii din aripi

și taxiul merge în continuare pe clapele de pian
spre marginea prăpastiei așa cum ne-au învățat
în clasa întâi

merge
prin șanțurile întunecate ale discului de vinil
ce se rotește în gol la pick-up