și ne intrau în sânge

ce liniște era la început
stăteam pe locurile noastre din mandală ca într-o lojă
cu niște copite atârnate deasupra capetelor

când piciorușele gândacilor din clasoare au început să se miște ușor
spre dezamorțire și pregătindu-se parcă pentru balet
se auzeau niște cocoși cântând în adâncurile vântului
sunetele lor se încolăceau ca niște scări de foc

nimeni nu avea nicio barcă în buzunar sau pe buze
cu toții ne-am acoperit ochii cu pleoape ne-am înfășurat umerii în jurul trupurilor
și am plecat cu câte un vapor eșuat în suflet

trăgeam cu praștia și mergeam după pietre
până am ajuns în locul acesta însorit de sub pământ
toți spun: a fost bine a fost foarte părintește
ca un tavan crescut din inimă

pe aleile doldora de frunze ce șerpuiesc prin mere
ne-am plimbat și noi
îndrăgostiți parașutați din semințe
ne transformam privirile în fulare
soarele lua formă ecvestră
pe-aici se trece doar o dată
șopteau săruturile noastre și ne intrau în sânge