ieri

Salut, Stefan! Poezia ta nu pacatuieste decat printr-un curaj poetic nemarginit, iar aceasta nu este in niciun caz o critica, ci o lauda. Lasand la o parte cele trei versuri cu sperietoarea - a caror valoare in intreg nu o pot intelege si care nu reuesc, cumva, sa coaguleze. Finalul poeziei, cu marirea, aproape cinemataografica a cadrului, cu iubita incercand sa evadeze, este cea mai reusita parte a poeziei.

multumesc de vizita si citire. speretoarea cu pricina face parte tot din cotidian. atata tot.
craciun fericit!

ca și cititor, rețin din cotianul tău numai ce atinge o zonă cu care pot empatiza, o zonă în care să mă pot recunoaște, tot om fiind.

de aceea și în speranța că nu e cu supărare, mi-am eliminat detalii care încurcă și am încercat să păstrez zonele puternice, învelite de o atmosferă punctată zgârcit, tocmai pentru a crește efectul respectivelor zone (mă refer la iubită și la cadrul final).

mi-am citit, deci, așa:

m-am bărbierit două ore
a fost momentul meu
am admirat în oglindă
m-am întrebat
de câte ori clipim într-o zi
de câte ori iubim într-o

iubita a încercat să iasă
prin piept prin gât
am tras-o înapoi
i-am spus
dacă vrea să își facă nevoile
să și-le facă în mine

dacă a fost cineva lângă
și-a luat repede zborul
privind în jos cum mă micșorez
și mă pierd
a uitat repede de sunetul apei
curgând în chiuvetă

să și le, evident, am uitat să corectez acolo. căci e de corectat.