nimic mai alb

1 min lectură·17 decembrie 2010

Mediu

în ninsoare îmi dau seama că și oamenii sunt niște fulgi

se topesc indiferent dacă ating o inimă sau nu

îmi suflu aer cald în mâini ele devin transparente

dar tu nu ești lângă să vezi minunea momentului

să îți aud uimirea dincolo de fularul pus la gură

să acoperi

sunetul de pastile aruncate prin camera mea

pe care îl face ceasul

șerpi de zăpadă apar treptat treptat

pe trotuare de parcă ar răsări din pământ niște tufișuri

transformă întunericul în alb pentru cei care stau

ghemuiți pe marginea drumului

și își mușcă genunchi ca pe niște mere

așteptând să dispară

023.741

ștefan ciobanu. “nimic mai alb.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-ciobanu/poezie/13964839/nimic-mai-alb

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

as sparge versul cu serpii in doua, e prea lung si nu se mai simte tempo ul din acel treptat treptat.

dap, asa e. multumesc