Poezie
mărci înregistrate
2 min lectură·
Mediu
de la metrou până acasă
sunt o mie și unu de pași fiecare cu viață proprie
trei intersecții despre care se spune
că au fost cândva răspântii cu fântâni în loc de semafoare
șapte blocuri cu ferestre deschise sau închise
uneori când apusul lovește portocaliu geamurile
ai impresia că sunt niște fabrici dezafectate
mai sunt și
douăzeci de copaci cu scoarța atât de groasă încât
îți trezesc nu știu de ce o curiozitate aparte
pe drumul acesta îmi reamintesc mereu de
iubirile continent acelea pure însolite
unde îmi doresc mult să mă retrag
(o să-i scriu și lui moș crăciun asta)
la bătrânețe când o să sufăr de alzheimer
de noaptea din \'86 când a fost cutremurul și am auzit-o pe mama
spunând o poezie înfiorătoare
mai înfiorătoare decât seismul
cu niște cuvinte care îmi făceau pilea de găină
a doua zi abia mi-a spus că rostea
tatăl nostru
când trec pe lângă școala unde am învățat
îmi deslușesc clar vocea mea din vacarmul recreației
care îmi înghesuie sufletul într-un colț
mă uit la ceas să fiu sigur că este ora unu noaptea
și toate luminile sălilor de curs sunt stinse
îmi vine și o dorință nebună
de a întreba o vrăjitoare
de ce visez accidente aviatice de atâtea nopți
dar îmi trece când încep să mă caut de chei
pe care normal uit prin ce buzunar le-am aruncat
de la metrou până acasă
inima îmi bate la lumina unei veioze cu gât de lebădă
am timp suficient să fac cale întoarsă
dar prefer să intru în bucătărie și să mai rup un colț
din abțibildul de pe dulap
un abțibild din care parcă rup de o veșnicie și tot întreg rămâne
043.578
0
și textul ăsta necesită retușuri, însă plusul de firesc din el, la fel cum tonul, îl fac mai convingător decât textele din ultima vreme, în care se simțea însumarea, chiar însăilarea unor imagini. aici se simte curgerea unui mesaj.