Poezie
viața din cu(te)
1 min lectură·
Mediu
există o lume unde roata
nu a fost inventată
oamenii de acolo se duc la serviciu
prin puterea gândului
pe covorașe
și tot așa
chiar cei mai sfinți dintre ei
nu au fost trași niciodată pe roată
ei au fost trași la scaner și trimiși prin mailuri
pe post de cuminecături
să le iasă la toți prin frunți
să le stea acolo nu ca o stea în frunte
ci ca o limbă nouă în dexul trupurilor
și mai există o lume
în care roata abia ce crește
din stadiul de punct
dar acolo omul nu este încă
la plural
001.904
0
