Jurnal
ți-e frig
1 min lectură·
Mediu
ne depărtam de sat
lăsam în urmă ceața în formă de
case și garduri
lângă mine bunicu țipa la caii mari care scoteau
aburi pe nas ca niște dragoni
dar și pentru a ține în lupi inima cât un cărăbuș
mă întreba dacă îmi e frig
căruța stătea să se desfacă printre frunzele
ce-mi păreau niște lame de coasă văzute prin magazia lui
răspundeam târziu că nu
mă țineam de buzunarul vestei lui
sperând că vom zbura
amintirile acestea mă lipeau cu fruntea de geamul școlii
unde toți băieții erau buni la bătaie
numai eu eram neîntrecut la visat cu ochii deschiși
în praful stârnit de la atâta alergat
în banca șubredă colegul țipa lângă mine
dar nu mă întreba dacă îmi e frig
044300
0

nici nu voi comenta. îl voi reciti din când în când.
promit
rara