Când vânezi greșelile altora, trebuie să fii foarte bine \"înarmat!\"
Nu căuta dragoste la cel care n-a fost iubit niciodată!
La câți bat la ea, îmi imaginez cum trebuie să arate \"Poarta
Ești vinovată!
Vinovată ești, că n-ai ieșit în stradă
Aseară, când o oră te-am chemat!
Toți câinii m-au lătrat și din mansardă,
C-o roșie în cap m-am căpătat!!
Dacă nu mă vrei, de ce mi-ai
Aceeași comedie
Pe tine eu, nu te cunosc de fel
Ai fost cândva femeia mea perfectă
Azi nu mă vezi, deși un crud inel
Ne leagă!
Și ne-ntâlnim în fiecare zi,
La fel de reci ca două stânci
Insultă-mă femeie, spune
Din nou acele vorbe grele.
Fă mahalaua să răsune
Cu glasul tău de trei lulele.
Ridică mâna iar la mine
Că-mi place să mă las bătut
Și zău, nu-mi e deloc
\"O mare stea\"
Am vrut să fiu o mare stea
Să mă-nvârtesc prin cinema,
Să spun frumos: Ah, te iubesc!
Dar...n-am avut timp să citesc!
La circ să fiu un acrobat
Sau călăreț de
Amintiri suntem noi
Peste noi, nesfârșite talazuri,
Anii vin, anii trec și se joacă cu noi.
Stăm la rând la dureri și necazuri -
Unii râd și petrec, alții dau sevei ploi.
Cât mai sunt
Simplu personaj
Sunt un simplu personaj
N-am nici bani și nici bagaj
Ca să colind pământu-n lung și-n lat
N-am cerut și n-am să cer
Altă viață, vre-un transfer
Aici e locul meu adevărat
Nu
Așa e rostul pe pamânt,
Mai plânge omul de urât...
Și de nevoi, necaz și chin.
Copiii plâng pentru un fleac,
Le trece iute și-apoi tac.
Dar, ce ne facem fraților, când unii
Aceasta e lumea nebună în care,
Copilul se naște, bătrânul dispare.
Te scoli dimineața, mănânci și tragi apa -
Așa fac bogații, săracii și Papa.
Și ordinea asta la noi nu se schimbă,
Bogații
Mă doare că-mi ești frate
De tricolor și neam
Mă doare că mai curge
Pur sânge de roman.
Ridica-te Ștefane,
Cu brațul tău cel sfânt
Unește iar Moldova
Cu-al patriei pământ!
Ce dacă-avem