Poezie
Poveste de iubire de groază
2 min lectură·
Mediu
„ Poem de ne-dragoste
Închinat unei ființe prea iubite,
Atât de iubite
Până la ne-iubire:
Mi se pare că te iubesc.
Oh! Dar, mai nou,
Vorbim în păreri?!
OK, OK, te iubesc!
Știu. Hotărât.
Cred...
Ce știu?
Ce cred?
Nu știu să cred în ceva,
Nu știam de asta...
A scrie poezii de dragoste
Este, hotărât (mă repet)
Cel mai plicticos și patetic lucru
De pe planeta asta.
Când omul devine o mămăligă
Moale și maleabilă,
Rânjind și prostindu-se,
Scălâmbăindu-se și făcând
Toate acele lucruri ciudate
Pentru (chiar, pentru ce, de fapt?)
A câștiga atenția cuiva,
A învinge, a fi pe val,
A-ți dovedi lucruri și valori
În care în curând nu vei mai crede
Și a face tot posibilul
Pentru a-ți câștiga nemurirea
Cea de o clipită -
O clipită de iubire, de satisfacție,
Încununarea a ceea ce ești
Sau ce ai vrea să fii, mai exact...
Și totuși, se-aruncă-n luptă
Arme și armate,
Tertipuri și otrăvuri;
Se varsă lacrimi,
Se suferă,
Se moare...
Dar, dacă nu te iubesc?
Dar dacă doar vreau sa cred
În iubire, în tine, uitând totul?
Hai să nu vorbim despre viață,
Despre dragoste, principii și valori
În termeni de afaceri;
Hai să ne închipuim că merită
Toată această luptă oarbă
Cu Timpul, cu Lumea,
Cu Tine,
Si că...
Vom învinge.
Cu toții.
Da, cu toții, cândva, ne vom afla perechea,
Fericirea, iubirea și tot restul.
Ce frumos!
Ce cinic!
Dar dacă iubirea nu există?
Sau dacă există
Se află întrupată
În cea mai feroce fiară
Ce-a zămislit-o vreodată Iadul?
Dar dacă iubirea
E arma preferată a Răului
Cu care ne distruge
Îmbătându-ne-n iluzii mai efemere
Decât clipa?
Pești mușcând nada sclipitoare
Ne-alegem cu NADA (în gât)...
Murim sufocați,
Credem ca am înțeles ceva,
Plângem, cu interiorul - cel mai frumos
Ca exteriorul - sfârtecat
Și Iadul ne culege râzând.
Te iubesc, nu mă iubești;
Mă iubești, nu știu de tine.
Iadul așteaptă, ne așteaptă,
Să iubim, sfârtecați să murim.
Dar zâmbim.
Te iubesc! \"
EtienneNoir, 27 Iulie 2007
002086
0