Plimbare

Astazi plimbându-mi degetele pe liniile adâncului din mine am descoperit că luna decembrie poate avea 32 de zie, eu sunt cea care port numarul 31, m-am gândit că acest treizecișiunu îl putem prelungi dincolo de noi, undeva în abis, unde timpul nu mai are măsură , e doar o clipă a vieții în care ne dorim a fi nemuritori și atunci încercăm să prelungim clipa într-o poveste și dacă e doar poveste poate nimic nu e real și totuși realitatea e că noi existăm dincolo de povesti, dincolo de vise și mai ales dincolo de inflexiunile unei voci sau dicolo de o cădere…

Poate ce-ti spun acum nu are nici o legătură cu versurile tale, dar să știi că de aici am pornit: Imi închipui că doar, dacă aș fi veșnic aș dori să știu ce e moartea, dar de ce să mă gândeasc acolo când eu am atâtea încă de făcut în viață, în noi mor speranțe, mor visuri, mor…și totuși existăm, suntem precum ai spus și tu ca neînsemnatele slove pe care le scrim sau le spunem, tu ce crezi există vreo asemanare între cenușa tristă și flacăra strălucitoare???

Te aștept cu un răspuns!