despre cât de bine scriu eu și cât de amator îngânfat sunt

În fața oglinzilor aspre n-ai ochi, n-ai gură… Ești o pată lepădată între riduri adânci. Dacă nu riști, cât să-ți desenezi ochii, nasul, gura și alte alea, așa o să rămâi- o pată. Posibil să greșești dar, fără să riști, nu vei putea greși, nu vei putea fi niciodată pocit și niciodată perfect și, oricum, dacă nu vei vedea greșelile, dacă nu le vei recunoaște, vei rămâne un pocit. Așa că, poate că-i mai bine să rămâi o pată.