D’aia îmi place vechiul

Mie îmi place vechiul îmi place ceasul ăla, mucalit care tropăie cadențat, bombănind în barbă ceva despre clipele imaginare L-am pedepsit, uneori, îndepărtându-l să-mi pot auzi bătăile inimii (momentele alea când mă întreb dacă n-au uitat să mai penduleze, atunci când aritmiile, țopăielile cordului îmi strică Zenul) Îmi place atât de mult vechiul că-l prefac în demult, în a fost odată cât să mă regăsesc pe miriște în țurca aruncată dincolo de malul scăldătoarei. M-aș furișa în vechiul meu, tăcut, în limpedele ochilor cuminți și-aș încolți lângă salcâmi până la fiecare înflorire, iar și iar vechi eu, până la învechire.