De vrei să îmi arăți că mă iubești
Nu începe să-mi săruți gura flămândă,
Ia-mă ușor de mâna ce îmi tremură
Și ascultă tot ceea ce mă frământă!
Fără să mă judeci
Și fără să mă întrebi prea
Înconjurat de glasuri ce răsună
Eu doar un glas pot să aud și e al tău.
Ecou înăbușit de-o privire nebună
În mintea mea nestins al glasului erou.
Tu mă privești, eu te privesc înapoi
Și viața în
Înspre ce mă îndrept
Nu aș ști să zic.
Viitorul este mâine,
Azi cad, mâine mă ridic!
Indiferent de ce-o să vie
Am să fiu pregătită,
Cu armele în teacă
Și inima împietrită!
În trecut ma
Dacă privești oriunde în jur
orice priveliște are o culoare,
că-i răsărit sau e apus
ori nori, ocean sau mare
prin ochi vedem ce-i de văzut
ori gri, ori roș, ori galben
dar numai sufletul
Să stau doar eu cu tine
Sub stele să vorbim,
Să-ți dăruiesc safire
Tu să îmi cânți sublim.
De noaptea până-n zori
Să-ți sorb cuvânt după cuvânt,
Iar ochii să-ți adulmec
Și să-i trezesc cu un
Treceam timizi prin holuri moarte
Pe lângă oameni fără suflet,
Într-un decor parcă din carte
Cu ochii îmi trimiteai un zâmbet.
Și era zâmbetul de stele,
Ce pătrundea prin carne
Înconjurat de
Cântec de baladă
Cu ochii înșelători,
O artă minunată
De-un cântec de viori,
Te aud cântând în sufletu-mi
Și-mi place,
Îmi surâzi timid
Și nu îmi mai dai pace!
O serenadă-n miez de noapte
Cu
Întoarce-ți privirea la mine o vreme,
Tăcerile noastre prind glas în poeme.
Nu suntem umbre ce trec rătăcind,
Ci doi rătăciți ce se caută-n timp.
De-ai vrea să-mi vorbești, eu ți-aș fi glas,
Crezi că ai dreptul să mă judeci
Doar pentru că am făcut cunoștință.
Nu mă cunoști, nu-mi da sentință
Și nu vorbi fără să cugeți!
N-am dus în doi lupte neîncetate
N-avem aceleași vise de
Iubesc oameni, iubesc animale, iubesc lucruri
Iubesc aproape tot ceea ce mă face fericită
Mai puțin un om pe care s-ar presupune că îl știu prea bine.
Alături de el am trecut prin orice emoție, prin
Acum știu că-n ochii tăi se află cerul,
și dacă mai aveam vreo îndoială
te-am mai privit odată și încă o dată
să mă asigur că încă te pot atinge
cu privirea mea amorțită de emoție.
Ești tot
În liniștea nopții fără de stele
Pe-o bancă de lemn vopsită recent
Stă un hoinar ce clipește alene
Pierdut într-un gând introspect!
Ce o lăsa el lumii când i-o veni sorocu'
Doar un carton cu
Să stau doar eu cu tine
Sub stele să vorbim,
Să-ți dăruiesc safire
Tu să îmi cânți sublim.
De noaptea până-n zori
Să-ți sorb cuvânt după cuvânt,
Iar ochii să-ți adulmec
Și să-i trezesc cu un
Eram doar noi sub un acoperiș
Pictat de umbra unei primăveri
În ziua în care nu existau seri.
Doar noi, stejarul și un înveliș.
Atât de multe ți-aș fi zis
Dar m-am pierdut în culori pastel
Ce mă
Tu ești lumină, eu întuneric,
Tu ești feroce, eu mi-s anemic,
Tu ești descântec, eu sunt blestem
Tu ești departe, iar eu te chem!
Eu sunt pe moarte, tu mă învii,
Eu
Trăiesc! În jurul meu trăiesc și alți oameni cu care mă intersectez zilnic
mă uit la ei ca la niște icoane, îi pot vedea dar nu în același timp.
Văd chipuri gânditoare, chipuri vesele, chipuri
Mi te-ai ascuns atât de adânc în suflet,
Te-ai imprimat tacit în carnea mea
Și parcă nici să clipesc nu îmi vine
De teamă să nu mor din lipsa ta.
Cuvintele sunt mult prea neînsemnate
Ca să-ți
Amar mi-e glasul ce de atâta vreme
S-a sfărâmat în lumea asta amorțită
Îndulcit fals cu-n pumn de acadele
Așa se stinge vraja într-o lume autistă.
Strigăte de ajutor dar nimeni nu aude
Toți suntem
În dependență de-o iluzie abuzivă.
-Nici nu mai știu cum a început!
Mă regăsesc adesea pierdută
În lumea de sub chipul de lut.
Iarăși învăluită de un fals miraj
Privesc la oameni fără chip.
-
Ființă zburătoare, ce aripi nu mai ai
Oprește te din treacăt, și-o clipă, stai.
Cu aripile frânte să zbori tu tot mai poți,
Nu te gândești deloc la tine, mereu la toți.
Ai fost un pom de țară pentru
"Să crezi în cei din jur mereu!"
Așa cică s-ar presupune
Să fii un OM mare în lume.
...
Eu sunt un declarat Ateu.
Mă încred numai în Dumnezeu.
În cel ce a creat văzute
Că păreri sunt atât de
Simt cum fantasmele neantului mă amețesc,
conducându mă spre pierzanie,
Voci din toate părțile mă împing spre durere
vor să dau la schimb amintirile mele frumoase pe unele înspăimântătoare.
Îmi
Am citit printre rânduri tăcerea,
Un gând nerostit și ascuns.
În ea ți-am simțit mângâierea,
A ceea ce n-ai spus... și totuși ai spus.
Ai pictat cu lumină urâtul,
Rupând din tine scântei să
SA