am aruncat în sus o mie de semne

Intotdeauna umbra ne insoteste, a noastra, dar mai ales a celui drag noua! Si daca ne este drag, drag, va fi totdeauna prezenta, indiferent de moment, loc...
Drag,
Vali

ioana, de la tine erau?! imi chitaiau mie a ceva cunoscut, dar nu stiam exact de unde vin , vezi, am lasat semn , m-ai lasa-mi un pic si ti-i dau inapoi!:)

iti multumesc mult pentru apreciere!

mai lasa-mi, am corectat.

lasa-mi-i, ce insistenta sunt:))

ador scamatoriile. Intr-un film, mama lui Woddy Allen dispare total din dulapul scamatorului bulversat de intimplare. Daca arunci 1000 cuvinte in aer capeti inapoi doar 997. degeaba te uiti prin ochelarii de soare, reflexele din mare orbesc retina calatorului. asta zicea shi Debussy in piesa Marea.. pariez ca nu stii cele 3 cuvinte ce nu au cazut inapoi : Restul e tacere ..

vali, pe drumul cel bun:)

simona, m-a surprins foarte placut prezenta ta aici, eu tocmai veneam de la recitirea pentru a nu stiu cata oara a primului tau pescarus, foarte frumos, cred ca e unul din cele mai placute poeme citite la tine; cu drag.


adrian, ti-am savurat comentariile, pe peste tot, iti multumesc frumos si astept sa te citesc si in texte;

\"Arunc in sus o mie de semne\"
Si totul este in zadar, caci nimeni nu le vede...
Poemul tau, parca venit dintr-ale viselor caverne,
E, vreau sa spun,...din ce in ce mai verde...

De cate ori ti-am citit poemul..., de fiecare data imi pare din ce in ce mai verde (adica din ce in ce mai proaspat, intotdeauna mai gasesc cate un sens, cate un sentiment...).
Cu-adevarat deosebit! Cu drag, Bogdan...

Poemul asta mi-a placut in mod deosebit, desi titlul e total neinspirat. \'Am aruncat in sus, dupa care am sarit in sus dupa el si am cazut inapoi jos.\' Poate ca nu e pleonasm oficial, dar suna in continuare aiurea, cel putin in context, fiindca spui apoi \'ca niste artificii\'-eu nu am auzit sa dea cineva cu artificii in pamant. Decat daca i-au explodat, dar asta e altceva. Apoi, nu imi place trimiterea la noaptea titanicului. In rest, bine aleasa imaginea de contrast:soarecii albi ai intunericului-chiar m-ai uimit, la fel versul \"si vaslele inmugureau in palmele altui luntras\" si \"dând fiecarui lucru numele său dintâi
și fiecare lucru ne va da numele nostru din urmă\" -un continuu infinit si reversibil intre om-natura.
Dar o dai in bara cu patetismul din final: si mie mi-era dor. Si mie, ah te iubesc, si eu te iubesc, etc!
In rest, cum am spus, imi place si ma semnez in lista oaspetilor,
un strain

nu stiu exact pe ce nume sa te strig, sa incerc cu alvin: alvin, iti multumesc de trecere, si iti multumesc ac esti de la ploiesti si eu tot de acolo:)

alex, strainul alex, pai am aruncat in sus, ca puteam sa le arunc de sus, nu le-am aruncat ca pe niste artificii, le-am suflat prin teava, dar culmea acolo in aer explodau de ziceai ca sunt;

asa, nu e rau sa fii patetic, e mai rau sa fii ridicol, sper ca nu am cazut in asta, nici nu aveam cum:)

in rest, ma bucur ca esti oaspetele meu!

ma tot gandesc, ce sa spun eu aici?

am partuns in cuvintele tale. ele m-au patruns pe mine si stii tu, Mae, cum e cand alegi sa spui ceva tacand.

fara indoiala un poem excelent!