Am auzit că-n tine, iubitule
Ar trebui să găsesc cheia absolutului...
Sensul vieții
Te-am cercetat îndelung lacomă
Cand gândul îți zbura în altă parte
Și n-am putut zări nici un indiciu
Cum că
Văd pe jos frunze fărâmițate
Călcate în picioare
Și simt cum pierd bucăți din mine
Zâmbetele devin o himeră-ndepărtată
O mică scoică încleștată
A cărei perlă n-o voi putea
Deslușesc nori în privirea ta
Auzul se încordează, un sunet spart răzbate
Mii de cioburi în urechea mea
Și simt cuțite adânc împlântate în mine
Nu vreau să-ți aud vocea,
Tremurul nervos al
Plouă!
Oamenii fug... se ascund sub umbrele...
Sunt vulnerabili...știu
Le pot fi descoperite măștile
Sunt speriați de fulgere... asta e pedeapsa lor
Iar tunetul e cel din urmă clopot ... al
Scoate capul pe geam și privește
Privește cum stâlpii fug îngroziți din calea trenului
Ce i-o fi speriat ... sau poate e vreo întrecere?
Dar oare se pot întrece unii pe alții?
Ce rost are să te
SC