Poezie

Frământări fugare în tren

2 min lectură·4 iunie 2005

Mediu

Scoate capul pe geam și privește

Privește cum stâlpii fug îngroziți din calea trenului

Ce i-o fi speriat ... sau poate e vreo întrecere?

Dar oare se pot întrece unii pe alții?

Ce rost are să te zbați știind că nu poți ajunge?

Tunelul e lung... întunericul biciuiește vederea

Aud doar un șuierat ascuțit

închid ochii și-ncerc să nu gândesc

Ce ciudat, oare se poate să nu te gândești la nimic?

Lumina de la capătul tunelului – sintagmă absurdă

Mai bine în tunel... lumina deformează și fură din enigmă

Forma prea puțin importă

Conținutul interesează

Intuiția funcționează în întuneric

Gândirea nu e tulburată de forme informe

închide ochii și lasă-ți simțurile

Să acționeze.....ce se poate întâmpla?

Acum observ... și copacii fug unul dupa altul

Grăbiți, nevoie mare… dar după ce?

O fi vreun joc copilăresc

Inventat din plictiseală

Ciudat este că eu stau pe loc și doar privesc

Simt cum crește dorinta poate absurdă, nascută din trupul supus:

Să fug și eu să-i ajung......

Sau să mă prind de tulpina unuia și să mă las purtată

Dar nu schițez nici un gest.... dorința rămâne în ochi

Care privesc lacom întrecerea celorlalți

De ce rațiunea nu ascultă de pornirile primare?

Simt în gură gustul fugii amare........

001.473

Stancu Cristiana. “Frământări fugare în tren.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stancu-cristiana/poezie/125393/framantari-fugare-in-tren

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.