Sorinel Popa

Miercuri 13 aprilie 2005, Parlamentul European va vota dacă să accepte sau nu România în 2007 în Uniunea Europeană. Institutul Intercultural Timișoara, împreună cu Centrul Intercultural George

sub luna plina doarme ascuns in ierburi sub val de cantec.

Acoperit de frunze sufletul meu era ca o pasare inaripata. In zboruri circulare facea inconjurul pamantului scotand triluri. In primaveri aburinde triluri atat de clare incat

portocaliu si violet se-amestecau intr-un concert radeau notele diafane, cele inalte prinse in clame stau agatate de sanii tai cuminti cu aura de sfinti rosu verde oranj note-n

Pana cand ploaia rece si trista ma va face una cu pamantul, impreuna cu vantul voi fi o frunza artista. Dupa ce o vara fierbinte desi n-ai putea crede am ramas intre cer si

ca o gara parasita mi-e trupul pe sinele mele de cale ferata demult n-a mai trecut nici un tren doar in urechi mai aud suierul locomotivei de sosire de plecare aripile pasarilor albe,

albul zapezii acoperind pamantul. alb covor de crini

in fiecare zi a vietii mele iubeste-ma! incolacite, picioarele tale pe solduri par doua aripi rasfrante intindeti mainile cu palmele larg deschise umbreste-ma imi voi infinge radacinile

pe cerul gri navele isi ridica panzele corabii negre scot tipete hilare la orizont limbi rosii scoate marea nisipul cuprins de nelinisti freamata. doar urmele pasilor au ramas la vedere si

te-am asteptat ca de atatea ori la cafeneaua din colt cu o cafea si-o tigara. se mirau vanzatoarele de ce intotdeauna cer doua cafele si aprind doua tigari. era strigatul meu, era felul

seminte de lumina trandafir negru, noaptea isi scutura petalele, dintii tai albi, muscau lacom din marul sufletului meu prea copt de asteptare. marea isi certa

eu nu sunt arbore, sunt om chiar daca timpul ma acopera cu scoarte maronii, chiar daca frunze imi curg prin sange, chiar daca uneori in mine simt cum infloresc merii, visnii, ciresii, caisii. eu

ca o femeie in valuri negre coboara noaptea ii aud falfaitul aripilor suflarea rece si rasul dement. ca dintr-o sticla de cerneala rasturnata in jur negrul se-ntinde rece si

rafale de vânt - frunzele alunecând spre tărâmul toamnei raze de soare spre miezul pământului - liliacul dormind peșteră-n adânc- zgomotul apei erodând stânca dând din

Haiku rege fara tara arbore, singur in mijlocul campiei. rege fara tara. vara cu furnici cohorte maure pe umeri, trofeele. vara cu furnici.

lenese pasari in cuiburi de lumina scrutand vazduhul.

Vată de zahăr Invesmântând pământul. Moda de iarnă.

omul comun srada si-n dimineata aceasta e plina de tramvaie, troleleibuze, masini de oameni viermuind, fete necunoscute, masti chinuite sa-si duca traiul zilnic. unde-i, ma intreba

in copacul Tau eu nu sunt decat o frunza Doamne; m-ai invatat sa ma leagan, sa ma sprijin de-nalt sa privesc de sus toate minunile lumii dar fara Tine as fi fost un nimic graunte de

Poem orb ei nu se nascusera de teama razboaielor. ramanand acolo in stadiile primare asteptand clipa cand omenirea va sfarsi cu barbariile. fiinta superioara omul e deasupra

Dovedindu-se el mare Expert in multiplicare, Ieri veni la cuibul lui Barza-n cioc, cu patru pui.

eu si cu tine copiii aceleiasi nefericiri doua seminte ale aceluiasi mar uneori pasari, uneori ierburi, deseori melci inchisi in aceeasi cochilie numita viata. intre noi si lume s-au ridicat

De o vreme toti baietii Etaleaza muschiuletii; Drept raspuns si coana Nina Isi etala azi... slanina.

Tot ascultand tevatura Eu acum ma dumiresc Ca alesii vezi, gandesc Nu cu capul ce cu gura.