Vizită cu tâlc

Frecvent și de cele mai multe ori pe neașteptate mă pomenesc cu părinții la mine, în vizită de pe lumea cealaltă. După sperietura inițială, teama îmi e înlocuită de un sentiment de impotență și furie pentru că, oricât de mult m-aș strădui, niciodată nu reușesc să intru în contact cu ei. Mi-ar plăcea să le zic, mai presus de toate, că mi-e tare dor de ei și că nu voi putea vreodată să-mi iert acel accident care mi i-a luat și care mă privează, de atunci, de compania lor minunată. Apoi, când ei pleacă, rămân trist ore în șir, îmbrățișând florile pe care le-au depus cu dragoste la căpătâiul meu.