Curierul de dincolo stă întotdeauna șapte zile

Se auzi soneria și ea se duse să deschidă. Era soțul. Vaaaaai, dar tu erai mort, dragul meu! El zâmbi, intră și închise ușa după el. Își luă nevasta în brațe ca pe o mireasă regăsită după cinci ani, opt luni și unsprezece zile, o duse în dormitor în timp ce ea încă țipa de uimire, o întinse pe pat, o dezbrăcă și făcură dragoste. O dată. De două ori. De trei. O săptămână întreagă, șapte zile la rând, dimineața, la prânz și seara făcând dragoste ca întotdeauna dar mai bine ca niciodată, divin, incredibil, perfect. În dimineața celei de-a opta zile se auzi soneria și tot ea merse să deschidă. Era vecina. Vaaaaai, dar tu ești moartă, draga mea!, țipă vecina și leșină. Avea dreptate: de o săptămână nu se ridica din pat sub nicio formă, pentru nimic. Nu mânca, nu bea, nu mergea la baie. Se întoarse și dădu peste soț, în ușa dormitorului. Mergem, draga mea?, spuse el și zâmbi exact ca în urmă cu o săptămână, la sosire.