Elvis m-a dus la Marilyn într-un vis

Am cunoscut-o pe Marilyn atunci când mă așteptam cel mai puțin. Devenise faimoasă, avea lumea la picioare și timpul limitat. O remarcasem la o emisiune de televiziune pe când cocheta cu prezentările de modă și m-am dus să-i simt magnetismul în persoană. Mă fascinaseră ochii ei aplecați spre exterior și zâmbetul parcă adresat oricui altcuiva dar nu celor din jurul ei. Habar n-aveam atunci că e mioapă. Nu am reușit să dau de ea, nu încheiase vreun contract cu agenția de modă anunțată la TV și dusă a fost. Aveam convingerea că va ajunge departe dar nici chiar așa... Am urmărit-o ani la rândul din fotoliul cinefilului înrăit și din arșița admirației oricărui bărbat care vede dincolo de forme și răsfăț. Când o dădusem pierdută, am întâlnit-o. Prietenul meu Elvis m-a ajutat. Avusese concert în Las Vegas și mi-a zis, pe la trei dimineața, aproape beat, că Marilyn era în oraș și că paparazzi ar da orice să le facă o poză împreună. Am făcut ochii mari și s-a prins. Și-a sunat managerul și o mașină a venit imediat să ne ia. Inima era pe punctul să-mi spargă pieptul. Marilyn stătea singură în barul de la ultimul etaj al hotelului ei și ne aștepta. Mă rog, îl aștepta pe Elvis. S-au salutat cu răceală, el m-a prezentat și m-a lăsat cu ea, grăbindu-se să se tolănească pe o canapea ascunsă de un pian, într-un colț. A început să sforăie aproape instantaneu. Marilyn îl privea, tristă. Tristețea o făcea și mai frumoasă. Nici nu respiram. Era îmbrăcată cu o rochiță albă de mătase, fină ca un fulg, legată după gât cu un șnur aproape invizibil iar în picioare nu avea nimic. Aș fi putut sta o veșnicie fără să respir, doar privind-o. Și-a umplut la loc paharul cu whisky și mi l-a întins. L-am luat, l-am rotit până ce urma rujului ei de pe pahar s-a potrivit cu buzele mele și l-am dus la gură. Nu știu ce am băut dar voi ști întotdeauna gustul buzelor ei. Nici de ruj nu-mi amintesc.