Urăște-ți aproapele ca și cum ai fi tu însuți

Se spune că fiecare dintre noi are o sosie undeva pe pământ. Eu mi-am întâlnit-o pe a mea într-o dimineaţă de iarnă în timp ce mă plimbam liniştit pe bulevardul tangent Herăstrăului. Observându-l pe acel om de la depărtare am avut o clipă senzaţia că fusesem clonat, atât îmi era de asemănător la mers, la gesturi, la alură. L-am urmărit şi am aflat unde locuia. Şi atunci am pus la cale un plan. După vreo două luni l-am aşteptat în faţa scării blocului său şi l-am invitat să se urce în maşină. N-a ezitat s-o facă, uimit şi încântat să se pomenească faţă în faţă cu o copie exactă a sa. I-am propus să mergem la cabana mea preferată de la Vidraru. A acceptat. În timp ce străbăteam şoseaua sinuoasă de dinaintea marelui lac de acumulare şi vorbeam râzând despre câte şmecherii am putea face noi folosindu-ne de asemănarea perfectă, am oprit maşina brusc, sub pretextul admirării peisajului. El n-a bănuit nimic. Îmi comenta splendoarea apusului de soare care-i conferea cerului o culoare purpurie unică când i-am dat o lovitură în moalele capului. A căzut ca o cârpă. L-am aşezat pe scaunul şoferului şi am împins maşina în hăul de sub noi. Acum toată lumea mă crede mort: bănci, cămătari, amante gravide, neamuri pisăloage, duşmani, copii răsfăţaţi... În sfârșit voi putea începe o viaţă nouă. Departe, foarte departe de aici și liniștit, foarte liniștit.