Regrete eterne cu pofte la fel

O femeie-n negru strânge toate privirile bărbaților din jur. Ea pune o floare pe mormânt și, simțindu-se admirată, uită că e văduvă. Cu intenție, aplecându-se pentru a depune trandafirul, își lasă poalele rochiei de dantelă să se crape sus, sus de tot, aproape de șold. Carne rotundă și sănătoasă lucește în soarele de septembrie. Știe că e frumoasă, știe că e dorită și îi place. Se simte tânără iar, cu poftă de viață. Moartea locului și a momentului e îndepărtată de gestul ei și de privirile bărbaților care-o sorb din ochi fără pauză. Totul devine viu, de la imaginația văduvei până la fotografiile de pe crucile celor patruzeci și nouă de bărbați din jur care, brusc, afișează ochi holbați și bale abundente la gură.