Fotoliu is all we need

Am visat odată că eram un fotoliu și că aveam menirea de-a purta zi de zi între brațele mele îmbrăcate în catifea o doamnă suavă și tăcută care nu făcea altceva decât să bea cafele, să tragă dintr-un portțigaret de jad și să scrie versuri cu un stilou de abanos și cerneală verde ca ochii ei. Când m-am trezit mă durea spatele și nu mai eram sigur dacă sunt un bărbat ce visase că e fotoliu sau un fotoliu care visase că e bărbat. Mi-a risipit dubiile un ”te iubesc” scris cu cerneală verde pe gât, lângă o urmă întinată de ruj.