Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Chiftele cu ploaie și geamantan.

Alex

2 min lectură·
Mediu
În ziua în care ai plecat eu eram al naibii de indecis dacă să fac chiftele sau plăcintă de spanac. De la radio venea un cântec de-al lui Bowie, care avea să moară trei zile mai târziu. N-aveam de unde să știu. Și nici că plecai de tot n-aveam de unde să știu. Ceea ce știam e că tu preferai spanacul iar eu chiftelele. Și mai știam că plouă. Sau poate nu ploua dar e mai romantic să-mi amintesc de-a pururi că ploua în ziua aceea. Că era o zi gri, udă, tristă. Iar Bowie era viu și anunța un album nou. Doamne, ce zi mare era! Cel puțin până ce ai intrat în bucătărie. Chiftele, mi-am zis atunci cu privirea țintuită în geamantanul tău. Ãla mare pe care ți l-am dat ca să încapă toate nimicurile și amintirile noastre. Atunci tu ai plecat și eu am rămas cu ochii pironiți în castronul cu carne tocată. Apoi am făcut o extraordinară plăcintă de spanac cu dublă porție de smântână pe deasupra. Nu suport spanacul dar am mâncat toată plăcinta, să știi. Abținându-mă cu greu să vomit. Parcă presimțeam tot ce avea să vină așa că mi-am pus Bowie pe youtube iar și iar, îndopându-mă cu spanac. Chiar atunci cineva și-a găsit să spună la radio că e o zi superbă. Poate era soare. Poate. Nu voi ști niciodată.
001678
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
228
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Sorin Stoica. “Chiftele cu ploaie și geamantan. .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-stoica/proza/14086677/chiftele-cu-ploaie-si-geamantan

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.