Chiftele cu ploaie și geamantan.

În ziua în care ai plecat eu eram al naibii de indecis dacă să fac chiftele sau plăcintă de spanac. De la radio venea un cântec de-al lui Bowie, care avea să moară trei zile mai târziu. N-aveam de unde să știu. Și nici că plecai de tot n-aveam de unde să știu. Ceea ce știam e că tu preferai spanacul iar eu chiftelele. Și mai știam că plouă. Sau poate nu ploua dar e mai romantic să-mi amintesc de-a pururi că ploua în ziua aceea. Că era o zi gri, udă, tristă. Iar Bowie era viu și anunța un album nou. Doamne, ce zi mare era! Cel puțin până ce ai intrat în bucătărie. Chiftele, mi-am zis atunci cu privirea țintuită în geamantanul tău. Ãla mare pe care ți l-am dat ca să încapă toate nimicurile și amintirile noastre. Atunci tu ai plecat și eu am rămas cu ochii pironiți în castronul cu carne tocată. Apoi am făcut o extraordinară plăcintă de spanac cu dublă porție de smântână pe deasupra. Nu suport spanacul dar am mâncat toată plăcinta, să știi. Abținându-mă cu greu să vomit. Parcă presimțeam tot ce avea să vină așa că mi-am pus Bowie pe youtube iar și iar, îndopându-mă cu spanac. Chiar atunci cineva și-a găsit să spună la radio că e o zi superbă. Poate era soare. Poate. Nu voi ști niciodată.