Frigider pentru dragostea mea

Ne-am cunoscut în cafeneaua de la morgă unde, între două cornuri și un capuccino, lumea așteaptă să-și recunoască sau să-și ia acasă rudele plecate dintre cei vii. Ea a cerut o cafea iar eu un suc de portocale. Libertate de-a da drumul chinurilor sufletești într-o discuție între doi necunoscuți, gândeam eu în timp ce-i observam ochii sticloși și aplecați la colțuri, ca ai unui personaj dostoievskian. N-am avut nevoie de mai mult. Am simțit din plin săgetarea fulgerătoare a lui Cupidon direct în ventriculele mele amorțite până atunci. Era o femeie de infarct, mortală. Am zâmbit în sinea mea și pe buza paharului de suc pentru ironia cuvintelor potrivite perfect acelui loc. Am vrut să achit eu consumația dar ea m-a oprit atingându-mă și mâinile au început să-mi tremure ciudat în același timp ce o sudoare rece mi-a apucat spatele ca-ntr-o menghină. Timiditate, am concluzionat eu. Am greșit, nu era asta, aveam să aflu după vreo cincisprezece zile, când m-am întors acolo s-o caut. Nu mă sunase, nu nimic, și nu puteam să mi-o scot din minte. Era tot la tejgheaua cafenelei, exuberantă, strălucitoare, în căutare de noi admiratori, clienți, victime, M-am emoționat văzând-o și m-am dus la toaleta de pe hol să-mi șterg fruntea cu apă rece. Vizavi am remarcat numele meu pe ușa frigiderului de cadavre numărul cinci.