Prin cenușa bunicului

Cenușă, o ploaie de cenușă... Un nor gri-ciment așezându-se ca o pilitură de fier peste capetele noastre. Piele, oase, organe interne transformate în praf mineral zboară la cheremul curentului de aer din casă, rupând ceremonia doliului în care suntem adânciți. Tata blesteamă și-și scutură sacoul. Mona, aia mică, prinde particulele gri cu mânuțele sale inocente, ca-ntr-un joc. Mama fuge eschivând resturile prăfoase ale socrului ei care acum gravitează funebru în cameră după explozia urnei cu cenușă ce, în mod neașteptat, se prefăcu în mii de bucățele în clipa în care frate-meu mai mare și tânăra văduvă a bunicului meu ieșeau transpirați și fericiți din baie, făcând abstracție de doliul general.