Sinucigașul și tramvaiul

Se întâmplă că omul, în dimineața asta, găsește curajul necesar. Pe buza prăpastiei, înainte să sară, decide să mai stea un pic pe lumea asta. Observă, la o sută de metri sub el, cum marea mușcă furioasă din mal. Reușește, nu fără efort, să remarce vârtejul de viață ce se învârte în ea. Intuiește o lume de ființe care, ca și el, au hotărât cândva să se arunce în gol. Le vede chipurile mutilate de moarte și le imaginează viețile trecute, urâte și dure, și cele actuale, ude și fericite. Îl asaltează entuziasmul infinit al apei sărate și al sfârșitului dulce. Paradoxal, se întoarce cu spatele la hăul de apă învolburată. Fuge. Vrea să prindă, încă, eternul său tramvai de la opt fără un sfert. Cel care îl duce la poarta grădiniței unde merge în fiecare zi micuța sa Nina, de mână cu mama ei, cu care omul e hotărât să înceapă viața senină și bună pe care ființele din fundul mării n-au avut-o niciodată..