Și măcelarii se îndrăgostesc

O descoperi în metrou. Mai exact pe magistrala 1, pe când mergea spre nicăieri. Ea, fără să știe, îi arătă drumul. Era cea mai frumoasă femeie pe care o văzuse vreodată. Avea corpul celestial, parcă gazos, abia delimitat de piele. Palidă, aproape transparentă. Îi ajunse în nări, la o frână bruscă, mirosul pe care-l desprindea sufletul ei de ființă neobișnuită. Scena era parcă trasă la indigo cu cea pe care o visa de-o eternitate de insomnii. Îl apucă tremuratul. Avu la îndemână patru stații s-o dorească de tot și s-o aibă. E imposibil să existe, nu se poate așa ceva, murmură. Și nu greșea. Cu profundă dezamăgire, coborându-și privirea, îi observă pantofii. Erau din vinilin, cu buline aplicate stângaci, gen balerini, vechi și scâlciați. Pe deasupra i se ghiceau prin ei niște labe enorme, contrastând hidos cu restul trupului ei angelic. În timp ce-o urmărea prin stație spre ieșirea în cartier, decise că primul lucru pe care i-l va tăia vor fi extremitățile.