De ce uram dentiștii (acum nu mai pot)

M-am dus la spital să-mi scot o măsea nebună. N-am fost lăsat să vorbesc, de fapt nici nu prea puteam s-o fac cu falca până-n tavan. Avem totul pregătit, stați liniștit, domnule Stoica, îmi ziseră și, neluându-mi în seamă gemetele și protestele gângave (al naibii flegmon), m-au băgat în sala de extracții. M-am trezit din anestezie după două ore, cu un picior în minus. Ne cerem scuze, dragă domnule, n-a fost decât un episod nefericit dintr-un întreg lanț de erori ale unor cadre medicale ce vor fi penalizate, mi-a spus un doctor cu barbă, răsfoindu-mi fișa medicală fără să mă privească. Dar nu vă impacientați, domnul meu, reparăm totul cât ați bate din palme, suntem profesioniști desăvârșiți. M-au băgat în sala de operații și de această dată m-am trezit după trei ore. La morgă. În momentul de față stau comod instalat în Rai și înțeleg totul abia acum: există greșeli la tot pasul pe pământ, e normal. Dacă nu credeți, întrebați-l pe colegul meu de nor. Îl cheamă Ceaușescu.