Nopți albe pentru gânduri negre

Noii, insomniacii, trăim în pragul nebuniei. Conviețuim cu povara oboselii perfecte când trebuie să ne amestecăm cu lumea și cu stigmatul veghei aproape eterne când mergem la culcare. Sunt atâtea zile de când nu mai dorm că văd totul în alb și negru, fără puterea de-a mă apropia de realitatea lumii care doarme însă cu tupeul de-a mă lăsa purtat pe aripi de rutina zilnică a societății în care sunt obligat să trăiesc. Aș putea trăi la infinit așa, în vârful picioarelor, dacă m-ar lăsa blestemata asta de pisică. O întâlnesc peste tot și-mi râde-n față, pășind agil și elegant de parcă m-ar provoca și reproșându-mi cu atitudinea ei felină toată stângăcia și oboseala mea de om nedormit. Dar foarte deșteaptă nu e pisica asta. Am omorât-o deja în șase moduri diferite. Urmează ultimul chiar în seara asta. O s-o aștept să apară, închid strâns ochii și înghit toate pastilele roșii. Știu că astfel a naibii pisică va pleca pentru totdeauna și eu voi putea dormi, în sfârșit.