Marin n-a înviat

Dusese o viață deosebit de chinuitoare, plină de lipsuri, de trăiri precare, munci sisifice și catastrofe familiare. Pe patul de moarte, întrupat într-un loc viran la marginea orașului, înconjurat de nimeni, degerat și ud ca un câine sub ploaia rece, oglindea pe chipul chinuit toate acele amaruri și, mai presus de toate, o infinită oboseală. Nici putere să articuleze un cuvânt nu mai avea, l-ar fi aruncat printre dinți Cerului, nopții, vieții înșiși. Reuși să scrie cu degetul, însă, în noroiul omniprezent, vă rog să nu mă înviați.