Viața ca un șifonier

De vreo două săptămâni, Lola s-a transformat într-un corp de mobilă a sufrageriei casei sale. Mobilă mișcătoare, ce-i drept, însă și ea așteptând vizita neiertătoare a prafului, a razelor de soare filtrate de geamul murdar sau a aerului stătut. Lola nu e o mobilă de apartament toată ziua, nu. De la opt la trei e mobilă gri de birou, la primărie. Geo o sună ieri. Patru cuvinte după două săptămâni de reflectat, că așa sunt bărbații, profunzi,"adio, rămânem prieteni, fato". Lola, după ce i s-a închis, s-a pus pe plâns și a adormit pe sofa, mobilă pe mobilă, nimic mai trist. Azi-dimineață, la trezire, încercând să scape de tristețe, s-a dus să pună un anunț în ziar, "se caută tânăr pentru a împărți un apartament complet mobilat". După-amiază a venit să vadă casa un tip brunet, mai șters ca o duminică de noiembrie. Lolei i-a plăcut, se asorta cu mobilierul. Bărbatului, judecând după zâmbetul de un centimetru și după degetele-i subțiri și albe, de conțopist la stat, i-au plăcut toate mobilele, și-a adus catrafusele imediat și și-a luat locul într-un colț, trist corp de mobilier și el, abia divorțat.