Ateul cel mai credincios din lume

Era atât de bătrân încât ajunsese să-mi povestească în fiecare Crăciun aceeași poveste, memoria i se blocase. Omul a părăsit drumul pe care fusese pus, îmi spunea. O alungă pe Eva pentru banalitatea ei și decise să înfrunte Creatorul. Refuză asemănarea cu El sau cu vreo altă creație a Sa. Se opuse soarelui, lunii și stelelor ca invenții divine. Desigur, nu crezu nici în magica baghetă care făcu să apară apele și uscă pământul, făcându-l fertil. La final spuse "nu" întunericului care separa binele de rău și, transformat acum în făuritorul practic al Genezei, omul îl inventă pe Dumnezeu. Păi și atunci Crăciunul ce este?, îl întrebam eu, naiv. Ce să fie, tinere? Omul se simți singur la un moment dat și îl inventă pe Dumnezeu, asta este. Când mijeau zorile și bătrânul meu interlocutor, îmblânzit de țuica fiartă, își punea costumul de Moș Crăciun și își îndesa în sac jucăriile de lemn făcute chiar de el încă de prin vară, pentru copiii săraci din sat, eu mă zbăteam între a-l crede ateu fabricat de băutură sau omul cel mai bun de pe pământ supărat așa, un pic, de faptul că de ani de zile rămăsese singur pe lume.