Poezie
Nu ceream nimic...
1 min lectură·
Mediu
nu ceream nimic...stăteam doar
două siluete păgâne
ținându-ne de mâini
la umbra
copacului fără de
sfârșit
nu ceream nimic...nici foșnetul
frunzelor nici mlădierea
ierbii nici parfumul
petalelor răvășite
de vântul
sprințar
nu ceream nimic...și dintr-o dată
peste creștetele noastre albe
a început să plouă
cu amintiri
se strică vremea...am mai apucat să
spunem și ne-am ascuns amândoi
în marsupiul țărânei-mamă
care ne aștepta cu dor
încă de la
primul țipăt
023449
0

E minunat si simplu. Cuvintele imi dau imaginea copacului fara de sfarsit si a iubirii aflate la poale, alintata.