imnuri tracice – zeul mişcării

*

căldură. mă apropii de tarabă şi cer un pepene. femeia mi-l cântăreşte. „vreau şi o pungă”. se uită la mine cu toată seriozitatea, este comerciant, desigur, om de afaceri: „vreţi să ajungeţi cu ea acasă, sau vreţi să se rupă pe drum? că dacă vreţi să ţină, vă costă 50 de bani. dacă vreţi să se rupă pe drum, e gratis”. nu spun nimic. îi dau 50 de bani şi plec cu pepenele în pungă. mă ţine până acasă. uneori rezultă nemurirea, alteori nu.

*

(tăiere.

iubita

mea, chiar în momentul acesta, -

chiar în seara asta

ai miliarde de miliarde de atomi... fiecare

cu

miliarde de miliarde de

particule, fiecare

cu miliarde de miliarde de subparticule -

până nu mai rămâne nimic;

- doar strigătul lui zenon. nu mă pot concentra

din cauza hoților -,

tril de mierlă venind spre

mine în linie dreaptă,

infinit de lungă - vai ție

cântec! ce obosit îmi ajungi…)

*

(corul:

- maşinile. se mişcă lucioase-n frumusețea lor stranie. cum e posibil? să stai şi totuşi să te deplasezi? vehicul… cum?

- tracii aveau un cult al carului, al minunii de a te mişca fără să te mişti, dovedit arheologic - celebrele care votive, în zorii epocii bronzului…

- azi, tudor gheorghe cântă o baladă, o reminiscenţă a cultului străvechi, „carul cu flori”: „… câte cuie sunt la car, toate-s din mărgăritar…”)

*

armata? ne-au pus să prăşim porumbul în pas alergător! adică săpam plantele în mod normal, dar trebuia, între timp, să batem pas alergător pe loc: trop-trop, trop-trop.

*

(alergarea bună:

mișcarea, ca și tristețea, devin

necălătoare.)