Poezii

Ce văd... E adevărat? Tu ești? Cum? N-ai plecat? Tot mai rămâi? De ce zâmbești? E adevărat? Te-ai răzgândit? Ne-am împăcat? Iar ne iubim? Sau poate și azi ne regăsim Aceeași vechi

In noapte ma trezesc visand... La fel si ziua, vrand-nevrand. Gandul imi zboara doar la tine, Am uitat de tot de mine. Nu mai stiu cine sunt eu, Care este scopul meu? Traiesc murind si viata

Lasa-ma sa te privesc, Doar asa imi pot explica Ce mult te iubesc! Surasul tau m-a vrajit Si m-a adus aici. Vreau sa-mi strig iubirea Ca sa mi-o poarte departe vantul. Sa ne lasam

Te iubesc!!! - zise el Te ador!!! - zise ea Si-apoi Anii, Cazind unul peste altul, Cu speranta zidului, zidul ca statornicie, statornicia ca moloz. Te ador!!! - zise el Te iubesc!!! - zise

Iar mi-e dorul In pridvor De pripas Asteptind Ne-ntelegind Adormit si aromit. Nici furtuna si nici luna Nu mai trece nici petrece Numai timpul viscoleste Ca nebunul Troienindu-mi

Frumoaso, nu mai plinge!!! Roua e musai sa soarba iarba altfel in grindina se va preface. Iubito, nu mai minti!!! Fulgerul trebuie sa atinga pamintul altfel va mingiia zadarnicii. Inger

Tu m-ai iubi? Sau ma iubesti? Hai zii! Vreau sa te aud spunand Ca ma iubesti si ca in gand Mereu acolo eu am existat Langa tine... si nu m-ai uitat. Sau tot ce-acuma zic E doar un vis, e un

Te rog ramai o clipa inca Ca sa te strang duios la piept. Din fericirea mea adanca As vrea sa nu ma mai destept. Si totusi luna iese-n zare, Albeste zidu-nalt si gol... Da-mi cea din urma

Pleoapele ti se inchid de somn Deja-i tarziu acum M-aplec si le sarut usor S-apoi incet iti spun: Sa nu pleci nicicand in lume Sa nu ma parasesti Sa nu-mi incalci nicicand cuvantul Iti cer sa

Privesc cerul instelat Si luna cum rasare In minte chipul tau curat Aievea imi apare. Tu esti departe si-mi lipsesti Si-as da orice sa fii cu mine Si la ureche sa-mi soptesti La rau... dar

Daca iubirea este crunta Si-n viata suferi far\' sa vrei Speranta este-ntotdeauna Mireasca unei flori de tei. Sa ai incredere mereu In drumul scurt, ce te invata Ca dragostea e mult prea

Te iubesc atat de mult Si te-as vrea in calea mea Nu ma pot trezi la viata Am adormit in vraja ta. Te iubesc nu mai stiu cum, Nu mai stiu de cand, de unde... As vrea sa urc pe-un varf de

Doamne, Am uitat sa iubim Si parca toti murim In acelasi pacat. Am uitat sa mai radem Sa ne bucuram De toate comorile pe care ni le-ai lasat Si-n loc sa-ti deschidem poarta De soare si

Spune-i, prietene, cat de mult o iubesc, Spune-i cat sunt de bolnav, Spune-i ca n-am sa mai traiesc fara sa-i vad chipul suav. Spune-i atunci cand o vei intalni Cat de mult incerc sa o

Niciodată nu esti Lăngă mine Să-mi amintesti Cât de dor mi-e de tine În trăsnite povesti Din care nu stiu cum Lipsesc si lipsesti Tocmai când învătăm Să rostim în tăcere Te iubesc,

Gata,...s-a terminat, am plecat si este pentru totdeauna!!! Niciodata n-am sa mai ma-ntorc!!! Iar din dorintele tale... niciuna sa indeplinesc, de astazi, nu mai pot. Ai fost mai mult

Te-am așteptat... părul tău, aur la culoare, strălucea ca grâul, vara, în soare, și creșteai, creșteai pe zi ce trece însă rămâneai tot rece. Așteptam... așteptam mereu vara să vină,

Trebuia să fie iubire, dar nu a fost decât minciună, Trebuia să fie numai unire, dar a fost iubire nebună. Căci numai unul din noi a iubit, iar celălalt a fost necinstit, Căci numai eu te

Doamne, Am uitat să iubim Și parcă toți murim În același păcat. Am uitat să mai râdem Să ne bucurăm De toate comorile pe care ni le-ai lăsat Și-n loc să-ți deschidem poarta De soare și

Credeam că cerul e nelimitat, Că viața în sine e numai plăcere. Că niciodata nu voi fi supărat, Că nu voi avea de înfruntat vreo durere. Credeam că omenirea e-un lucru sfânt, Că

Ai putea veni oricând La marginea tăcerilor Gând... Ai putea aluneca În lacrima mea, Ai putea Trece pe sub curcubeu Fiindcă stii că acolo Sunt eu... Jumătatea rămasă atunci

De-ar fi să-ți împărtășești odată Tu bogățiile ce ai, Din toate darurile tale, Þi-aș cere-o lacrimă să-mi dai. Mi-ai da atunci un strop de suflet, Ce din adâncuri îmi răsare, Căci numai

Știi, de mult am uitat sa zâmbesc, Vezi, tot ce-a fost noi acum mă privesc, Nu, nu mai plâng, doar plec pe alt drum, Eu, numai eu am ales durere si scrum. Pot, pot sa încerc sa zâmbesc un pic

Greu sa duci povara crucii cand aceasta ti-e straina Dincolo de legea firii prin vointa si credinta , S-ascunzi vesnic dup-o masca tot ce simti in suferinta , Sa fi vesel ca un faun cand

E greu sa vezi pe altii uitandu-se la tine Ca si la o jivina ori ca la un tampit , E greu sa vezi cum viata ti-e sfartecata-n vine De zeci de ochi tiranici privind la ce-ai dorit , E greu sa

De voi sfarsi , amice , promite-mi , nu vei plange , Nu merit multe lacrimi si nu vreau nici prohod Caci fost-am doar in viata un bulgare ce ninge Cu fiece traire si m-am simtit narod . Am

Ma pregateam mereu de plecare Spre visul dorit , spre locul in care Gasi-voi minuni , miros de padure Si pasari zglobii si tufe cu mure , In care zana va sta sub artar asteptand Cu nimbul

Cine sunt eu ? Poate o flama , Un grec pe scutul de alama , Poate un cer de viorele Ori un pachet de acuarele . Cine sunt eu ? Poate o lama Un suier scurt ori poate scama , Un arc de cerc

Te-am cautat prin amintire Si am gasit dezamagire Dezamagirea unui ceas de gheata Cand ne-am pus viata fata-n fata . Deschis-am ochii catre stele Te imbracam in visurile mele Te auzeam

Am vrut mereu sa fiu o usa Prin care altii sa iasa din cenusa Si m-ati vazut ca pe-un balaur Ce il hraneati cu-amar de laur dar va iubeam ... Eram o flacara aprinsa Pentru iubire-mi